CE BEM, CE MĂNCĂM Producătorilor
pufuleților analizați li se pare că mălaiul nu este suficient de
galben, așa incăt au adăugat un colorant, care este foarte periculos
mai ales pentru copii.
Pufuleții sunt produse alimentare care
in mod normal nu ar mai avea nevoie de coloranți alimentari. Cei
analizați de noi conțin unul, tartrazina. Acesta este foarte periculos
pentru sănătate. Celelalte ingrediente ale pufuleților "Baia Mare"
inscrise pe etichetă sunt: "mălai grișat, sare, ulei". Producătorul nu
menționează valorile nutriționale.
ANALIZĂ.Pufuleții a căror etichetă a fost analizată de profesorul Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, sunt
un produs tipic din această gamă, obținut din mălai grișat prin
expandare. Prin acest proces are loc susceptibilizarea amidonului, care
devine in acest fel foarte ușor asimilabil. Din lista de ingrediente
reiese că al doilea ca pondere este sarea, al cărei consum trebuie
limitat. Multe țări din Europa, printre care și Romănia, incearcă
educarea publicului cu privire la pericolele pe care sarea consumată in
exces le are asupra sănătății. Pufuleții conțin un colorant artificial
azoic galben tartrazină care poate provoca alergii persoanelor
sensibile la aspirină sau astmaticilor.
De asemenea, acest
colorant poate provoca dificultăți de respirație, eczeme și tulburări
de vedere. Din punct de vedere nutrițional, produsul este
dezechilibrat, avănd un exces de zaharuri și o cantitate redusă de
proteină vegetală de slabă calitate. Este sărac in vitamina PP și
vitamina B1, consumul exagerat și frecvent putănd declanșa forme
atipice de pelagra.
CONCLUZII. Specialistul
nu recomandă produsul analizat copiilor, diabeticilor,
supraponderalilor, obezilor, persoanelor sensibile la tartrazină, celor
cu carențe in vitamine și minerale, astmaticilor, persoanelor cu
afecțiuni dermatologice, cardiovascularilor, celor cu boli renale,
femeilor insărcinate și care alăptează.